Cercetătorii
din domeniul întregurilor
poştale şi în mod particular, al primelor cărţi poştale româneşti au descoperit
şi apoi au catalogat numeroase greşeli ortografice în textele imprimate. În
cataloage au fost incluse, cu dezinvoltură, zeci de tipuri şi de varietăţi,
care mai de care mai rare şi, ca urmare, mai bine cotate. Într-un „studiu privind grafica primelor cărţi poştale româneşti” am concluzionat că „analiza
graficii adoptate pentru tipărirea primelor cărţi poştale româneşti în
contextul tumultoasei vieţi socio-politice interne şi europene, poate
constitui doar o etapă a cercetărilor pentru găsirea răspunsului la fireasca
întrebare: ce motive au determinat emiterea a 28 de tipuri şi zeci de varietăţi
diferite de cărţi poştale cu marcă fixă octogonală în numai 9 ani, perioadă în
care acest model a fost utilizat pentru corespondenţă?” Am ajuns într-un
stadiu avansat de elaborare a răspunsului meu la întrebarea care mă preocupă
încă de la iniţierea colecţiei de întreguri poştale. Până la definitivarea
manuscrisului, ilustrând exemplele celor mai spectaculoase erori gramaticale la
tipărirea primelor cărţi poştale cu marcă octogonală, nu rezist să nu-mi
prezint şi punctul de vedere privind catalogarea lor. Mai întâi, se impune a
reaminti conjuctura istorică şi socio-culturală în care au fost emise primele
cărţi poştale (CP) româneşti. Era anul 1873, la puţin timp după Unirea
Principatelor şi în timpul unei avântate „implementări” a numeroase reforme, în
toate domeniile vieţii politice şi socio-culturale, menite să consolideze
statul independent, modern şi european. Pentru a răspunde întrebării care
constituie subiectul discuţiei, amintesc doar de reforma scrierii şi gramaticii
limbii române. Înlocuirea integrală a alfabetului chirilic cu cel latin a fost
decretată în 1862 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind preferat principiul
etimologic pentru scrierea limbii române. La 1 aprilie 1866 a fost aprobat regulamentul
pentru formarea „Societății Literare Române”. Scopul ei principal era
stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui
dicționar. Punerea în circulaţie în anul 1873 a primelor CP s-a făcut, aşadar,
într-o perioadă agitată de dezvoltare a limbii şi gramaticii române. Fiecare
sesiune de lucrări a „Societății Literare
Române”, devenită la 30 martie 1879 „Academia
Română”, avea în dezbatere modificarea regulilor de ortografie.
În acest context istoric, primele cărţi poştale
româneşti, având marca fixă octogonală, au fost tipărite în Imperiul German.
Executarea lor presupunea existenţa unui text prezentat de beneficiar,
respectiv Poşta din România, şi culegerea textului în atelierul numit „zeţărie”
al tipografiei.
Dacă luăm în considerare faptul că „manuscrisul” era prezentat
de funcţionari români care nu stăpâneau bine, încă, noile reguli gramaticale şi
că zeţarii erau lucrători germani neobişnuiţi cu limba română, probabilitatea
apariţiei greşelilor gramaticale era foarte mare. Folosirea de către zeţarii
germani a literei „ă” în locul literei „â”, a punctului (.) în locul linuţei de
despărţire în silabe (-), inversarea a două litere la introducerea lor în „culegar”[1],
folosirea unor litere vecine din „casa” [2] de depozitare, omiterea unui "s" din grupul dublu sau includerea celui de al treilea "s" în grupul dublu, constituie
greşeli minore pentru un necunoscător al limbii în care este scris manuscrisul.
Mai curioasă pare a fi lipsa de control pentru corectură în tipografie. Se pune
întrebarea dacă erorile gramaticale descoperite pe CP sunt sau nu sistematice. Pentru
primele cărţi poştale este documentat faptul că au fost livrate în format
simplu (pachete de câte o bucată) sau în format dublu (pachete de câte două
CP). Nu s-a descoperit până acum nicio coală formată din mai multe bucăţi pentru
CP cu marcă hexagonală în relief,
tipărite în Imperiul German. Se cunosc însă, coli de 4, 8 sau 12 bucăţi pentru
CP tipărite la Fabrica de timbre, având marca realizată fără scoaterea în
relief. Luând în considerare practica tipografică germană, preluată şi la
Fabrica de timbre, care era dotată cu maşini tipografice germane, este firesc să considerăm că primele CP erau realizate în
coli de 12 bucăţi, tipărite câte 6 pe faţa colii şi apoi, cu aceeaşi placă tipografică,
alte şase pe spatele colii. Tehnologia este susţinută de faptul că toate CP
duble au imprimate textele, alternativ, pe faţă-verso. Numărul mare de greşeli
gramaticale în texte, prezentate în diversele cataloage de întreguri poştale, ne
conduce la concluzia că erorile sunt sistematice dar, din păcate, este
imposibil să stabilim poziţiile în coli, în absenţa fizică a colilor. Se poate concluziona şi faptul că tirajele de cărţi poştale comandate şi utilizate de Poşta română proveneau dintr-un acelaşi număr de coli pe care erau tipărite diversele erori şi, ca urmare, toate cărţile poştale de un anumit tip catalogat, având acelaşi număr în circulaţie, nu ar trebui să difere ca valoare de catalog. Cum s-ar putea descoperi un motiv pentru care doar o anumită poziţie din coală să fi fost pusă în circulaţie într-un număr redus sau să fi fost "distrusă" încât raritatea sa să determine o creştere a valorii de catalog?
Zeţar culegând textul în faţa casei cu litere |
Imaginile exemplifică unele dintre erorile de pe cărţile poştale din colecţia proprie, incluse în cataloagele de întreguri poştale.
Click pe imagine pentru mărire. |
CP din colecţia Munteanu Alexandru - Canada |
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
[1] - instrument metalic în care zeţarul
pune literă lângă literă pentru a forma rândul, după formatul care i se cere.
[2] - Cutie de lemn cu despărţituri de
mărimi diferite, după gradul de folosinţă al caracterelor. Despărţiturile sunt
astfel distribuite încât culegătorul să aibă lesne la îndemână caracterele cele
mai des folosite, după criterii care diferă de la tipografie la tipografie şi
de la ţară la ţară.
3 comentarii:
Frumoase foc! :)
Interesant articolul! Chiar dacă prezintă erori de scriere, toate aceste CP dau valoare colecției și sunt convins că, odată expuse publicului, stârnesc interesul pentru continuarea cercetării unor astfel de greșeli și din partea altora, chiar dacă nu sunt (încă) cartofili, filateliști, maximafili etc. Cu stimă, Cătălin
Comentariul îmi consolidează concepția că numai publicând articole poți atrage noi adepți ai pasiunii filatelice. Cred că UNUL dintre aceștia este și autorul comentariului. Mulțumesc și succes pe drumul ales!
Trimiteți un comentariu